Elevii lui Alin Cazan au invins cu 7 – 2 Gloria Bistrita
Chiar daca adversarii au fost mai mari cu un an decat ei, elevii lui Alin Cazan s-au impus cu 7 – 2 in fata celor de la Gloria Bistrita, intr-un ultim amical extrem de util inaintea primului meci official din returul Juniori C, care va avea loc vinerea viitoare impotriva rivalilor de la U Cluj.
Meciul s-a disputat pe durata a trei reprize, pe terenul sintetic de la Baza Unirea.
Prima repriza a durat 35 de minute, urmatoarele doua cate 30 de minute, insa chiar si asa efortul a fost unul consistent pentru tinerii jucatori.
Desi scorul ne scuteste de orice comentariu, inceputul a apartinut oaspetilor, care au si reusit sa deschida scorul, la o faza in careu.
Prima repriza s-a incheiat cu scorul de 3 – 1, dupa a doua era 5 – 1, iar la final a fost 7 – 2.
Au marcat cate doua goluri Catalin Cret si Petrus Sebastian (unul din penalty), cate odata punctand Dani Hetea, Marian Petrean si Robert Kallo, ultimul revenind cu gol dupa o absenta destul de mare.
Pentru acest meci antrenorul Alin Cazan s-a bazat pe 17 jucatori, din care numai doi au fost nascuti in 1998, adica Petrus Sebastian si Csiki Norbert.
Portari au fost Iuliu Mihail Rosiianu si Vlad Muresan.
Jucatori de camp au fost Pop Adrian, Darius Badea, Daniel Hetea, Rares Agrijan, Cret Catalin, Radu Petrisor, Andrei Tornay, Paul Ciciovean, Robert Kallo, Bogdan Milandru, Cristian Magerusan, Petrus Alexandru si Marian Petean.
Vezi si:
Foto: Amical CFR - Gloria Bistrita
Sambata CFR `99 joaca un amical cu Gloria Bistrita `98








.png)









